Tot ce ating se transforma in scrum si cenusa. Fiecare zambet e parca fortat ,fiecare cuvant pe care il scot mi se pare fals si fara esenta. Ma simt pierduta in mine. Ma caut si nu reusesc sa ma gasesc ... Sunt undeva departe,atat de departe incat nici macar nu ma mai simt. Imi vine sa plang, sa plang precum un copil, dar nu am motiv si nu am lacrimi. MA gandesc la plans si vad in fata pereti goi ,scorojiti... simt cum ma cuprinde anxietatea...parca as fi o asmastica fara aer ... Mi-e mila si mie de mine. Sunt patetica! Ma plang intr-una si nimic nu imi ajunge... Ma simt stearsa, ba nu! SUNT STEARSA!!!! Sunt complet lipsita de stralucire si nu sunt nici macar un diamant ce paote fi slefuit. M-am mintit destul. Poate chiar nu am potentialul de a reusi , paote chiar trebuie sa ma multumesc cu putin si paote chiar nu are rost sa lupt pentru ceea ce doresc ,pentru ca ceea ce doresc e aproape imposibil de obtinut. Nu stiu , nu mai stiu ...