Cine esti?

Deci...unde esti? Unde sunt? Ce suntem noi. Mici atomi intr-un univers infinit. Particule infime formate din nimic si ce vin de nicaieri. Incotro ne indreptam pasii si dinspre ce colt uitat de lume am venit. Cine esti TU? Priveste-te in oglinda si spune-mi cine esti! Spune-mi cum te vezi si descrie-mi fata ta astfel incat sa pot sa stiu cu cine discut. Poti face asta? Poti sa imi descri in asa fel o figura incat sa pot sa ii patrund intreaga fiinta. Sa pot vedea pana in adancuri??? Tu fiinta venita de nicaieri si urmand un drum necunoscut...spune-mi ce simti ca va fi maine... Spune-mi unde te vezi peste o ora....imi poti descrie visul tau? Viitorul? Ce este viitorul? Ceva ce incepe inca de cand se termina trecutul si prezentul. E aceea miime de secunda care desparte o litera de alta... un gand de altul...o pala de vant de alta................... Cand? Unde? Cum?...dar mai ales...DE CE??? Cine esti tu ????Cine?

Este atat de ciudat sa imi citesc propriile postari. Atat de mult sirop in ele si atata dulceata. Parca sunt scrise de o alta persoana si nu de mine. De cele mai multe ori sunt genul critic, rautacios in viata reala, dar aici nu pot decat sa scriu altfel, sa fiu altfel. Uneori ma pierd printre personaje confundandu-ma cu ele. Apoi revin la realitate ci recitesc ce am scris. De ce am scris si cum de am scris ceea ce am scris. Nu imi inteleg imaginatia, nu vreau poate sa ma confrunt cu mine insami. Undeva in creierul meu e o rotita care in mod sigur nu functioneaza cum trebuie si este posibil sa mearga in sensul opus. E ca atunci cand intri in transa...cand esti hipnotizat si spui tot ce ti s-a intamplat dar tu nu iti mai amintesti... E pur si simplu altfel cand te apuci sa scrii...uiti de toti si toate...si pur si simplu esti fericit aici...si crezi ca poate realitatea nu e atat de cruda pe cat o vezi...si crezi ca visele se pot implini...si crezi..da crezi si speri devenind un inocent si un "prost"....dar cat este de bine. E o senzatie de eliberare..............

"Sunt un tampit. Ma prefac ca nu imi pasa, dar tot ce fac este sa ma gandesc la ea. Oare unde e? Oare cu cine e? Oare isi mai aduce aminte? De mine? De noi? De tot ce a fost candva? Intr-un fel cred ca am subestimat-o. Am crezut ca pot sa o fac sa fie a mea... Dar m-am inselat. A fost de ajuns sa nu o caut cateva saptamani si... am pierdut tot ce cladisem o vara intreaga. Am fost atat de furios si inca sunt. Am vrut sa ovad venind ingenuncheata sa imi cerseasca dragostea... si era cat pe ce, dar atunci m-am inmuiat, nu am mai stiut cum sa reactionez... Ma intreb daca in clipa in care era cel mai vulnerabil mi-ar fi daruit ceea ce imi doream. Ciudat, nicio femeie nu m-a facut sa imi pun intrebari si sa fiu confuz pana acum! O urasc! OH1!!! O DETEST!!!! Dar in acelasi timp, o iubesc atat de mult...."

Lumea arde iar noua ne arde de dragoste. Suferim ca tampitii ca ala/aia nu ne da atentie si scriem despre amintiri sau despre dorinte ingropate. Asa si? Ce rezolvam? Nimic! Speram ca intr-o zi cretinul/cretina o sa ajunga sa citeasca blog-ul , o sa se si prinda ca este vorba despre el/ea si osa vina plin/a de dragoste spre noi. Asa si? Chiar credem asta...Chiar speram prostia asta? Si daca pana la urma sa zicem ca se itnampal toate astea ,dar personajul creat de noi, amintirea ramasa in sulfetul nostru este total schimbata...Daca ceea ce vm revedea va fi ceva amuzant, patetic, ceva dizgratios? Ah..m-am saturat!!!!! M-am saturat sa visez, sa sper...sa fiu o roamntica incurabila. Poate ca dragostea AIA pe care o vrem cu totii chiar nu exista. Pai si daca nu exista asta isneamna ca o sa murim? Nu ! Evident vom merge mai departe, vom munci ca nsite sclavi o viata intreaga iar in moemntul in care ne vom plictisi de relatii pasagere, sau de singurtate , ne vom hotara sa facem pasul cel mare, ne vom casatori , vom avea copii , vom avea nepoti si evident, la un moment dat, o sa murim!!!! Ce atata dragoste, ce atatea vise? Totul este efemer.....

ROMANIA TREZESTE-TE!!!!!

Ma uit la cum era i ntrecut. Poate ca viata era mai grea, paote ca nu aveau tehnologia noastra, poate ca nu toti oamenii aveau masini, dar totul era altfel. Mi-ar fi placut sa ma fi nascut in alte timpuri, mai devreme. Oamenii erau atunci altfel, mai uniti, existau prietenii ,existau OAMENI. Acum totul este atat de individualist. Cand crezi ca ia gasit n prieten care sa te inteleaga, care sa te respecte, care sa nu iti reproseze, te intorci cu spatele si simti un cutit infipt in spate. Fiecare e pentru el. Nimeni nu se preocupa de "seamanul" lui, nimanui nu-i pasa. Ma uit in jur si vad fete mascate de un zambet rece si suflete batrane. Putini sunt cei care fac ceva doar pentr ca le place si nu pentru ca trebuie si e necesar. Mai nimeni nu isi urmeaza visele si pe parcurs majoritatea uita sa fie ei ..sa fie copii,uita sa viseze.
De ce am ajuns astazi asa? De ce democratia, libertatea , in loc sa ofere locuri de munca, spitale accesibile tuturor, hrana si locuinte pentru tata lumea...de ce tot ce a fost udat de sange este acum blasfemiat? Sa fie oare blestemul ce planeaza asupra poporului astuia, si pe buna dreptate de prin anii '90.
Va amintiti? Nu nu aveti cum...Nu cei ca mine...Nu cei mici. Noi invatam din cartea de istorie cum pe data de 25 decembrie 1990 doi batrani, care , e adevarat au facut mult rau, au fost executati prin impuscare.
Acum, in plin secol al democratiei , la putere este demagogia. Toata lumea comenteaza, toata lumea stie politica, toata lumea vorbeste, isi plange nemultumirea, dar bineinteles, nimeni nu face nimic.
Cand eram mica visam la o lume buna, poate putinele momente in care am crezut in "norisori roz". Credeam intradevar ca cei buni obtin ceva bun din lume iar cei rai ce e rau. Am crescut cu speranta asta si observ ca .....ne meritam soarta. Ne e frica sa spunem ce vrem, ne e frica sa ne urmama visele , sa luptam pentru ceea ce credem...Suntem lasi, un popor de lasi.
Stiu cateva persoane care se invart in mormant de ciuda ca au murit pentru credinta lor , pentru ca noi si urmasii nostri sa traim mai bine ...
Doar himere...Vise pierdute ...Sperante ingropate...

Ding.....Diiiing...Dong...."Ah cine naiba suna la ora asta?" "Sunt eu, Amintirea. Am venit sa iti aduc cadou o seara instelata cu mici fiori." "Poftim? Nu inteleg ce vrei..cine esti.." "Am venit pentru tine. Am simtit ca ai nevoie sa iti aduc o plimbare nocturna si o discutie lunga. Iti mai aduci aminte?" "Nu stiu despre ce vorbesti" "A trecut doar un an...e imposibil sa nu stii despre ce vorbesc" "Nu stiu...nu inteleg" "Ma refer la acea seara cu parfum de tei si trandafiri, cu un gust dulceag si cu o amorteala ciudata, cu o strangere de mana si inlantuirea suava a doua guri..." "E o poveste veche...si nu imi mai aduc aminte. Trecutul e lasat in urma, pentru ca acum am un prezent infloritor si fericit" "Adica ma alungi?" "Te rog sa intelegi, nu te cunosc nu pot primi cadoul"