Draga EU,

A trcut atat de mult timp de cand nu te-am mai intrebat ce mai faci.Am fost atat de prinsa in valtoarea vietii incat nu ti-am mai dat nicio atentie. Am uitat ca tu esti ,ai fost si vei fi mereu cea mai buna prietena a mea. Te-am parasit de ceva vreme...Pur si simplu am fost atat de ocupata sa fiu placuta celorlalti incat ma uitat sa imi intorc privirea catre tine. Stiu ca erai putin cma trista cand ti-am vorbit ultima oara. Ma intrebai atunci ce sa faci sa ii faci pe ceilalti sa te inteleaga. Nu am stiut ce sa iti raspund atunci si acum cu atat mai putin stiu ce sa iti spun. Mi-ai spus ca paote amintirile ,trecutul or sa iti releve acea TU de odinioara. Ai reusit sa te redescoperi? Stii am uitat sa iti spun ca intotdeauna imi creezi probleme. Da, imi pare rau ca te demoralizez mai mult ,dar niciodata nu ma lasi sa fiu fericita.Insa fara tine nu pot trai. Esti prietena mea desi uneori nu ma ajuti deloc ,ba mai mult ,ma bagi si mai mult in bele...Eu te iubesc ...intr-un fel ...Stii la fel de bine ca si mine prin cate am trecut impreuna si am razbit intotdeauna doar pentru ca ...pentru ca atunci cand a fost nevoie am reusit sa ne intrepatrundem ca in prima zi cand ne-am cunoscut...iti mai aduci aminte acum 21 de ani cum am plans impreuna? Cum ne-am intrebat de ce a trebuit sa intram in lumea asta fara sens si plina de atat de multa rautate ,dar atat de frumoasa. Am incercat in toti acesti ani sa gasim raspunsuri la mii de intrebari si ne-am afundat mai mult in confuzie si ,poate putin in depresie. Cred ca ne-am facut-o cu mana noastra dar ...Cred ca este timpul sa zambim din nou ,sa ne imbratisam si sa mergem sa ne atingem visele.

Cu drag ,
A ta eterna EU

O fuga de cuvinte goale

Gresim...Cu totii o facem. Cel mai trist este cand realizam cat de grave sunt consecintele. Nu putem da inapoi , pentru ca de cele mai multe ori de greselile noastre depind atat de multe si paote chiar si atat de multi. Des se intampla sa mergem din greseala in greseala, din rau in mai rau...si atunci sa ne intrebma ce rost are? Ce rost are sa ne chinuim atat de mult sa indreptam ceea ce credeam ca este posibil cand atunci cand indreptam ceva stricam altceva. Stiti prea bine cum este sa rupem inima cuiva in mii de bucati, cum este sa ne ingreunam constiinta si sa suferim langa celalalt . Sunt sigura ca stiti cu totii. Nu cred ca exista persoana in lume care ,cu voie sau fara voie sa nu fi frant macar odata o inima, sa nu fi distrus un suflet. Mai grav este ca acele persoane vor face la randul lor greseli si tot asa pana cand cercul se inchide tot la noi.
Putem fi vreodata intregi? Chiar exista acea persoana perfecta pentru fiecare? Oare nu ne indragostim doar pentru a nu ramane singuri? Din teama ca am putea fi diferiti de ceilalti , de a nu putea simti? Oare nu ne minatim?
Si totusi ce ar fi viata fara cineva care sa doarma langa noi...care sa ne asculte atunci cand suntem frustrati...care sa viseze langa noi... Dar daca acea persoana nu este ceea ce vrem noi dar noi suntem ceea ce vrea ea...atunci e oare normal?
Cand stim ca iubim? Cu lumina inchisa atunci cand cineva e langa noi si ne tine in brate si ne viseaza ...iar noi visam la ceva mai presus de persoan respectiva este normal? Cand cineva plange pentru noi dar ...noi suntem atat de imuni la lacrimi si nu intelegem..nu intelegem nimic...Cum putem scapa de gandurile confuze atunci cand privim pe cineva drag nu il vedem? De ce nu putem raspunde cu toata inima unei inimi care este dispusa sa bata in acelasi ritm cu a noastra ? De ce intotdeauna lipseste ceva? De ce trebuie sa fim rupti de noi si mai ales de ceilalti? De ce suntem atat de egoisti si nu intelegem ...de ce nu intelegem ca suntem atat de nesimnificativi incat trebuie sa iubim pe cei care ne iubesc si sa nu ...sa nu visam la povesti ...Romeo si Juliet nu au existat...Si chiar daca...Chiar daca au existat ..dragostea lor a fost atat de scurta incat ...a murit.
Nu inteleg...totul se invarte in jurul meu cu o viteza mult prea mare pentru mine...Cineva in lumea asta mare ar trebui sa mi se potriveasca precum o manusa dar din ce mai mult cred ,simt ca nu exista perfectiune nici macar in dragoste...Nu pot indeajuns incat sa nu gandesc iubirea ...si nu gandesc indeajuns incat sa nu iubesc iubirea...
Fericirea...ce cuvant dulce si cat de greu este de atins...Fericiti sunt cei ce nu isi pun intrebari si isi traiesc pur si simplu viata...si ajung sa fie fericiti.
Descurajata privesc in urma mea si nu vad decat faptul ca inainte mi se asterne un drum la fel de nesigur ca si pana acum. Orice pas facut modifica indeajuns de mult lumea si echilibrul cu greu obtinut ...Si fiecare pas gresit aproape ca imi frange gatul. Cu ultimele forte ma ridic plina de zgarieturi si vanatai ...si incerc sa merg mai departe dar totul ma trage inspre trecut si apoi ma invarte intr-o valtoare rapida si de neinteles...
Cand? Cum ? ....

-Mi-e dor!
-Stiu!
-Te vreau!
-Stiu...
-Te simt atat de departe...desi esti aici...
-Stiu...
-Ma faci sa plang...
-Stiu...
-Iti place ca ma ranesti?
-Da si nu...
-Explica!
-Nu pot! E pur si simplu ceea ce simt! Vreau sa suferi desi nu vreau!
-De ce?
-Pentru ca te iubesc!
-Asta nu e iubire!
-Tu nu intelegi!Nu ai cum! Tu nu ma iubesti...Sunt doar un capriciu...
-Ce stii tu?
-Te cunosc mai bine decat te cunosti tu!
-Nu-i adevarat. Te-ai inselat de atatea ori in privinta mea...de unde stii ca nu te inseli si acum?
-Pentru ca stiu!
-Atunci de ce nu ma lasi sa plec?
-Te las!
-Nu-i adevarat...M-ai inlantuit si nu ma lasi decat sa ma indepartez,apoi ma tragi inapoi!
-Inca mai sper...
-La ce?
-Ca tu esti doar imagiantia mea si intr-o zi ma voi trezi si vei disparea!
-Nu te inteleg!
-Stiu...Tu esti altfel...Esti precum un inger cazut...Nu poti urca la cer pentru ca ai gresit dar nu poti coboari in infern pentru ca ai un suflet mult prea pur... Esti intre doua lumi...
-Deviezi de la subiect.
-Tu nu te intelegi pe tine, de ce incerci sa ii intelegi pe altii?
-Tu(plange)...nu(plange)...pricepi(plange)...nimic...
-De ce plangi?
-Pentru ca tu ma faci sa plang!De fiecare data ...
-Stiu...Si tu ma faci sa sufar! Enorm, doar ca nu stii!
-Eu? Pe tine? Niciodata! Indiferenta ta nu poate fi strapunsa de nimic!
-De ce ma judeci? De ce imi judeci masca? Cu ce drept ? Cine te crezi?
-Dar tu de ce o faci?
-Pentru ca te iubesc!
-Si eu te iubesc!
-Nu ,ti-am mai spus ,tu crezi ca ma iubesti!
-Dar...
-La ce ai renunta pentru dragostea ta?
-LA ...
-La nimic te asigur! Nu ai putea renunta la siguranta, la confort, la liniste, la tot ceea ce eu nu iti pot oferi!
-Nu-i adevarat!
-Ai mai facut asta in trecut ,o stii prea bine! Eu nu iti pot oferi decat dragostea mea si mult risc, multa nesiguranta si nici macar putina liniste... Ai vrea toate astea?
-Eu...Nu...nu...stiu...
-Eu stiu!NU ai putea risca sa ma iubesti cu totul ,pentru ca intotdeauna te vei intreba "DACA?". Imi pare rau...dar tu nu ma iubesti!
-Daca cineva nu te iubeste asa cum iti doresti nu inseamna ca nu te iubeste.
-Dupa cum spuneam ...DACA...Te rog pleaca...
-Eu...nu ..vreau sa te las ...
-Pleaca...vei suferi..pleaca am spus!
-NU!
-Ba ai sa pleci! Chiar daca azi ramai langa mine ,maine ai sa pleci cu siguranta!Nu esti genul care sa simta dragostea..esti genul care vrea sa intelega dragostea...Tu iubesti iubirea ...doar pentru ca incerci sa o intelegi...Pleaca acum!Nu te vreau in viata mea! ADIO!
-A..dio...(plange)

EA

...Statea in pat , intinsa, privind luna. Cam cu vreo doua zile in urme il zarise. Nu stia daca si el o vazuse desi si-ar fi dorit. In ziua aceea se simtea puternica si sigura pe ea. Ar fi vrut sa se opreasca sa il intrebe ce mai face, dar orgoliul ei castigase inca odata. De prea mult timp renuntase la ideea ca iubirea poate aduce ceva bun in viata unui om. Simtea inca odata vraja lui asupra ei ...dar era mult mai slaba decat in trecut.Se mintea singura spunandu-si ca el a pierdut ,nu ea. Apoi ii gasea scuze si se acuza pe ea. Nu stia acum ce simte. Ar fi dorit sa fie indiferenta, dar nu era. Plansese prea mult pentru ceva ce nu putea avea. Fusese un timp in care il pusese pe el pe primul plan si suferea pentru ca nu primea atentia lui . Nu suporta ideea ca cineva sa o manipuleze ,sa o joace pe degete, iar el reusise. Cel mai mult o deruta era faptul ca stia si ca nu o deranja. Il dorise aproape din prima clipa in care il cunoscuse. Isi aducea aminte de plimbarea nocturna prin tot orasul. Cand il ciondanise toata seara si apoi se impacasera printr-un sarut dur dar dulce. Zambea la gandul ca el o facea sa fie altfel, sa prinda aripi si sa nu ii pese de nimic. Dintr-o data se trezi din reverie. Privi luna pana cand somnul puse stapanire pe ea.

EL

Ca de fiecare data cand se gandea la ea, el avea zambetul invingatorului pe fata. Stia ca o vrajea. Parea ca o papusa in mainile lui. Se transforma de fiecare data cand erau impreuna. Incerca atat de mult sa fie rece si indiferenta incat oricne ar fi privit-o si-ar fi dat seama ca e nebuna dupa el. Inca isi aducea aminte cand se plimbau prin magazine zambetul ei la vederea unor manusi cu cap de mort. Ar fi vrut sa i le cumpere doar ca ei nu stiai cum sa ii faci un cadou fara sa iti iei una. Oglinda aceea le inapoise imaginea lor impreuna. Zambi la gandul cum se inrosise toata. O vedea naiva ... avea un scop precis sa o zapaceasca pana o sa ii cada in brate si apoi sa nu ii mai pese de ea. Pare o prada usoara ...doar ca si o naiva indragostita are surprizele ei. Intr-un fel o placea si nu ar fi vrut sa o raneasca, iar in alt fel era doar o alta ...si ar fi vrut sa scape cat mai repede de ea. O dorea dar nu o voia in viata lui pentru prea mult timp. Nu era genul care sa puna suflet iar ea era fix opusul lui. Aproape o uitase de cat timp nu se mai vazusera...dar ca de fiecare data cand reusea sa nu se mai gandeasca aproape deloc la ea , sa iasa cu altele si sa fie totul bine..ceva sau cineva ii aducea aminte de ea. De data asta chiar ea ii aparuse in cale. Trecuse pe langa el aranjata,aratand ca o fata...Era chiar draguta si ar fi vrut sa ii vorbeasca dar ea nici macar nu se uitase inspre el...Cevoa in ea parea schimbat...Era toata un zambet...putea spune ca e fercicita...doar ca ceva in ochii ei il oprea. Un nor mic ii umbrea ochii. Stia cand era cuadevarat fericita. O vazuse. Acum in schimb era altfel. Poate putin mai matura , mai feminina ,dar nu fericita in totalitate. Ar fi vrut sa aibe curajul sa o opreasca. Sa o intrebe ce mai face, dar nu isi permitea sa intervina din nou in viata ei si apoi sa o lase balta. Nu voia sa o mai raneasca. Stia ca daca ar fi vrut cu adevarat ea l-ar fi iertat, ar fi avut-o inapoi dar nu stia daca era cea mai buna idee. El ...nu cauta ceva serios , ea era prea mult pentru el. Responsabilitatea pastrarii inimii intacte, fara pata, era prea mare pentru el. Nu putea pur si simplu sa renunte la libertate doar pentru ca o iubea. Nu putea renunta la felul lui de a fi doar pentru a o iubi pe ea. Ar fi fost altfel si paote ca intr-un fel se temea sa o iubeasca si poate ca se temea sa nu sufere...
Acum statea singur, privind luna si zambind unei himere.

Vino! Atinge-ma!
Te vreau…mi-e dor sa te simt…Miscari frenetice de degete pe piele… Mangaieri moi si umede…Ah..Dor …un dor nebun de a face o nebunie …Zambet complice , imbratisare tandra si fugara….Joc indecent si viclean…Ochi plini de dornta…buze pline …DORINTA..PASIUNE….Te vreau…
Esti nebun …dart e iubesc! Vreau sa uit din nou cine sunt ,vreau sa actionez spontan fara sa ma gandesc al consecinte…Ah….Liniste…Si dintr-o data o respiratie draga…Ritm accelerat…muschi incordati…Nuri intariti…Fiori prin trup ….Te simt mai aproape …main ice isi soptesc patima…
Un miros masculin ,dur imbinat uc parfumul de femeie…Si neincetat , fluturi verzi imi penetreaza fiecare particica din trup…Dor , simt, dorinta , pofta de a fi altfel…………………………………………………

...Singur...

Singuratatea...Ce inseamna sa fii singur? Este oare atunci cand nu ai pe nimeni langa tine sau cand ai atat de multe persoane in jur incat nu stii de ce le ai . E oare atunci cand simti ca ai atatia prieteni incat nu ai nici unul? Sau este doar un sentiment de goliciune ;goliciune sufleteasca, sentimentul ca viata e infinita si tu nu o sa ajungi niciodata la sfarsitul ei...ca viata e ca un desert iar tu te plimbi sperand ca vei gasi o oaza pentru a-ti potoli setea... Sau poate este atunci cand esti inconjurat de zeci de amici care vorbesc si tu simti ca nu ai nicio legatura cu intamplarile din viata lor ... Este ca atunci cand mergi printr-un oras aglomerat si te simti ca un pustnic in munti?
Ciudat este ca atunci cand te simti singur incepi sa analizezi pana la cel mai mic fir de nisip. Atunci este momentul crucial cand iti pui sute de intrebari (existentiale), filosofezi pana nu mai poti si iti dai seama cat de nesemnificativ esti pentru ceilalti, cat de simplu s-ar trece peste moartea ta. Sa fii singur e ca si cum abia ai fi creat si ai fi ...inceputul. Oare cum e sa fii inceputul... logic din ce am spus mai devreme ..e ca atunci cand esti singur...
Cand spui singur ce vezi cu mintea?
Pot descrie o imagine de zi ploioasa...innorata...fara miscare...Tu cum vezi singuratatea?