Cu putina ironie la adresa mea proprie pot spune linistita ca asa cum ma apuca la fel de usor si rapid ma vindec de tot ceea ce ma deranjeaza. De "iubiri" sau necazuri ,na scutur de praful pus pe haine si pe sufletul meu,dau la o parte panzele de paianjen ramase pe ochii mei fascinati de fluturi verzi ma ridic din drumul plin de balti si noroi ,ma impiedic ,intorc pentru o ultima privire capul imi indrept capul si barbia si incep sa rad. Rad nebuneste la gnadul ca as fi putu sa imi rup gatul pentru niste ochi verzi si niste povesti spuse frumos. Rad cu o pofta nebuna de propria mea naivitate. Confuzia si fasciantia sunt provocate in fond ,doar de mine. Sentimentul de singruatate m-a facut sa nu mai judec limpede si sa ma las purtata pe bratele viselor de copil tont. Am vrut sa cred ,dar... inca odata am realizat ca nu merita. M-am hotarat serios sa las visele altora, nu sutn facuta sa visez ,nu sunt facuta pentru sentimente curate. Indiferenta amestecata cu mandria nu imi vor permite niciodata sa iubesc si nu voi permite niciodata "spontaneitatea" in sentiment. Faptul ca voi gandi de doua ori inainte sa iubesc pe cineva imi va distruge intotodeauna sansele de a fi iubita sincer si de a iubi sincer. Sau poate ca totusi sentimentul asta nu exista. Poate ca dorinta noastra de perfectiune si de eternitate a creat cuvantul asta pentru cei ..."romantici".
Si totusi...tinand cont cma cat de mult vorbesc despre asta ,sunt inca o romantica visatoare ce spera in adancul inimii la sentimente curate.



PS:Tu esti un visator?