Simt cum nimicul zilnic imi invadeaza fiinta! Speram ca poate voi reusi sa ies din griul vesnic si sa pot colora din nou lumea in culori vii.Tot ce pot face este sa ii dau putin strop de individualitate prin mai multe nuante de gri.Insa, in loc sa inveselesc atmosfera,nu fac altceva decat sa ii adnacesc tristetea,si parca vad si mai accentua umbrele intunecate ce ma inconjoara...Am incercat din rasputeri sa intrevad si altceva decat nimicul final...Dar nu,totul e nimic si tot ul se transforma in nimic.Stau si privesc in gol si vad...nimic...Trec oameni pe langa mine si parca nu ma vad.Fac parte din nimic is parca incep sa ma simt ca un nimic.Nu reprezint nimic pentru nimeni si nu stiu exact daca reprezinta cineva ceva pentru mine.Simt ca respir ,dar parca nu respir pentru mine. Totul este atat de automatizat.Fiecare miscare pe care o vad ,pe care o fac , mi se pare ca totul este atat de fad. Sunt stele pe cer acum,dar nu au forta sa lumineze ,sunt ca nsite becuri sterse asezate parca fara nici un scop. Nu imi mai gasesc steaua mea calauzitoare, nu imi mai gasesc locul... Nu imi inteleg nici eu tristetea continua.
Incep sa cred ca nu ma mai multumeste nimic si poate ca eu sunt singrua vinovata ca totul e nimic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu