Gresim...Cu totii o facem. Cel mai trist este cand realizam cat de grave sunt consecintele. Nu putem da inapoi , pentru ca de cele mai multe ori de greselile noastre depind atat de multe si paote chiar si atat de multi. Des se intampla sa mergem din greseala in greseala, din rau in mai rau...si atunci sa ne intrebma ce rost are? Ce rost are sa ne chinuim atat de mult sa indreptam ceea ce credeam ca este posibil cand atunci cand indreptam ceva stricam altceva. Stiti prea bine cum este sa rupem inima cuiva in mii de bucati, cum este sa ne ingreunam constiinta si sa suferim langa celalalt . Sunt sigura ca stiti cu totii. Nu cred ca exista persoana in lume care ,cu voie sau fara voie sa nu fi frant macar odata o inima, sa nu fi distrus un suflet. Mai grav este ca acele persoane vor face la randul lor greseli si tot asa pana cand cercul se inchide tot la noi.
Putem fi vreodata intregi? Chiar exista acea persoana perfecta pentru fiecare? Oare nu ne indragostim doar pentru a nu ramane singuri? Din teama ca am putea fi diferiti de ceilalti , de a nu putea simti? Oare nu ne minatim?
Si totusi ce ar fi viata fara cineva care sa doarma langa noi...care sa ne asculte atunci cand suntem frustrati...care sa viseze langa noi... Dar daca acea persoana nu este ceea ce vrem noi dar noi suntem ceea ce vrea ea...atunci e oare normal?
Cand stim ca iubim? Cu lumina inchisa atunci cand cineva e langa noi si ne tine in brate si ne viseaza ...iar noi visam la ceva mai presus de persoan respectiva este normal? Cand cineva plange pentru noi dar ...noi suntem atat de imuni la lacrimi si nu intelegem..nu intelegem nimic...Cum putem scapa de gandurile confuze atunci cand privim pe cineva drag nu il vedem? De ce nu putem raspunde cu toata inima unei inimi care este dispusa sa bata in acelasi ritm cu a noastra ? De ce intotdeauna lipseste ceva? De ce trebuie sa fim rupti de noi si mai ales de ceilalti? De ce suntem atat de egoisti si nu intelegem ...de ce nu intelegem ca suntem atat de nesimnificativi incat trebuie sa iubim pe cei care ne iubesc si sa nu ...sa nu visam la povesti ...Romeo si Juliet nu au existat...Si chiar daca...Chiar daca au existat ..dragostea lor a fost atat de scurta incat ...a murit.
Nu inteleg...totul se invarte in jurul meu cu o viteza mult prea mare pentru mine...Cineva in lumea asta mare ar trebui sa mi se potriveasca precum o manusa dar din ce mai mult cred ,simt ca nu exista perfectiune nici macar in dragoste...Nu pot indeajuns incat sa nu gandesc iubirea ...si nu gandesc indeajuns incat sa nu iubesc iubirea...
Fericirea...ce cuvant dulce si cat de greu este de atins...Fericiti sunt cei ce nu isi pun intrebari si isi traiesc pur si simplu viata...si ajung sa fie fericiti.
Descurajata privesc in urma mea si nu vad decat faptul ca inainte mi se asterne un drum la fel de nesigur ca si pana acum. Orice pas facut modifica indeajuns de mult lumea si echilibrul cu greu obtinut ...Si fiecare pas gresit aproape ca imi frange gatul. Cu ultimele forte ma ridic plina de zgarieturi si vanatai ...si incerc sa merg mai departe dar totul ma trage inspre trecut si apoi ma invarte intr-o valtoare rapida si de neinteles...
Cand? Cum ? ....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu